Arhiva categoriei 'Foto'

Carte Ascunsă (Cântecul Nibelungilor)

E prima dată când caut Cartea Ascunsă, din programul “Schimb de Cărţi” al lui Gramo (să zic “al Gramoşilor”,  “al Gramilor”, sau vreo altă variantă??)  şi, culmea, am găsit-o! Adică nu a ajuns nimeni înaintea mea acolo. Ta-naaaa! Norocul începătorului! Anunţ şi pe această cale că “Zile Birmaneze” de George Orwell se află la mine pe birou şi am citit deja câteva pagini. Apoi am părăsit-o ca să vin să anunt ridicarea ei (de fapt coborârea, dar vă povestesc puţin mai târziu).  De bucurie că am gasit-o  – nu, de fapt nu de asta, ci m-am pregătit de când am plecat de acasă – am ascuns şi eu o carte. Tot în zona unde am găsit şi “birmanezele”.

Pentru a ajunge la cartea ascunsă de mine, se intră tot pe unde a aratat Gramo (scuze că mă adresez vouă la singular), adică pe Strada Frumoasa, dinspre Victoriei. În dreptul numărului 36, strada Frumoasă se intersectează cu Intrarea Frumoasă (la dreapta).

Se trece de casa cu numărul 2, şi imediat după ea se vad uşile roşii ale unui garaj (cred). Observaţi ţeava galbenă, de gaz, de pe peretele din stânga:

Ţeava de gaz intră în casă printr-o spărtură. În partea de sus a spărturii, între ţeava de gaz şi perete, se află “Cântecul Nibelungilor”, într-o pungă albă de Carrefour (oops, nu intenţionam să fac reclamă la nimic, doar s-a întâmplat să fie singura pungă disponibilă, iar locul era cam prăfuit).

În timp ce executam mirifica fotografie (ultima), crezându-mă singură în zonă, m-a interpelat o doamnă (nici n-am auzit-o venind):

- Ce pozezi acolo?

- Îîîîî… crăpături (notă către sine: “sigur m-am înroşit!!”).

- Pentru ce?

- … … … Arhitectură! (puah, ideea salvatoare!)

- Aaaa!  (cred c-am convins-o)

Fotografiat demonstrativ, cu priviri atente şi interesate, şi alte crăpături. Doamna se uita în continuare la mine, nu părea că vrea să plece curând. Eram suspectă. Şi e vacanţă!

- Locuiţi aici?

- Da, casa a fost renovată după ‘77, …  (mi-a mai povestit ceva, vreo 5 minute, dar n-am mai reţinut nimic, mi-era frică de parcă mă prinsese poliţia în flagrant).

@Gramo, din nou: Presupun că sunteţi excesiv de înalţi (poate G a luat-o pe Ramo în spate şi a pus cartea sus). Eu am 1,67 m înălţime, şi uşa deasupra căreia se afla cartea voastră e foaaarte înaltă. M-a bătut un gând să mă caţăr pe uşă (am facut un pic de escalada în “tinereţe”, sic!), dar mi-a fost teamă să nu sparg geamurile; şi se auzea cineva vorbind, mai în spate, în curticică. Aşa că nu m-am căţărat, ci am pus butoiul de gunoi pe scară. Cam aşa:

Bine, râdeţi cât vreţi. Dovada că am luat cartea:

Pe cel (sau cea) care va lua “nibelungii” îl/o rog să anunţe aici sau pe “Schimb de Cărţi”.

PS: am pus butoiul la loc.

Bucuresti, ploaie

O zi ca oricare alta, numai că a plouat…

iar pe stradă era atât de urât…

încât şi maidanezul s-a supârat şi a plecat

să-l caute pe ăsta micu’:

Într-o parcare goală… un “ROK”-er nu vrea decât pe trotuar şi un începator lung cât un “BOA” ocupă doua locuri.

Şi ghişeul de asigurări RCA e închis…

Foarte aproape, linia subacvatică de tramvai…

Acelaşi tramvai pe care-l aşteptau şi “balerinele”:

În ultima vreme, aşa arată romantismul:

Un semafor

Terenul de joacă al cârtiţelor

Lângă Cheiul Benzii 1, Olteniţei

Viitorul sună bine

Din nou, trotuarul şi banda 1:

Şi-o “broscuţă” lângă atâta apă…

Natură îngropată

Pe scurt, o lucrare de nota

Sau e de …?

Păcat că REBU n-are şalupă:

La loc de cinste-i aşezat…

Zi de doliu la bodega muncitorilor

Vecinul meu Integrat Spiritual în Absolut e acasă.

O bărcuţă rătăcită

Şi cursul de târnăcop-blândeţe:

Ia şi circulă, dacă ai pe unde

Dacă vrei să dai un telefon…

Afli că “aici sunt banii Dvs.”:

Mai bine tragi pe dreapta şi te culci

Că oricum nu poţi să ieşi din parcare:

Şi nu uita să ai grijă de lucrurile cu adevarat importante!!


 

noiembrie 2009
L M Mi J V S D
« Oct    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30