Protejarea Intimităţii şi Libertăţii

În contextul deturnărilor de avioane, mulţi americani s-au declarat dispusi sa renunte la libertatile civile in numele sigurantei. Declaratia a fost facuta pe un ton atat de convins incat acest troc pare sa se fi indeplinit deja. Articol dupa articol trateaza balanta dintre intimitate si siguranta, punandu-se in discutie daca diversele cresteri ale securitatii merita pierderea intimitatii si libertatii civile. Rar, insa, se pune in discutie daca aceasta corelatie este una valida. Siguranta si intimitatea nu sunt cele doua parti opuse ale unui balansoar. Aceasta asociere este simplista si menita sa induca in eroare. Este usor si rapid, dar mai putin eficient, sa cresti securitatea reducand libertatea. Cele mai bune metode de crestere a sigurantei nu vin cu costul libertatii si intimitatii. Este usor de demontat argumentul ca siguranta costa libertatea. Inarmarea pilotilor, blindarea usii carlingii si predarea de cursuri de aparare catre insotitorii de zbor sunt doar cateva exemple de masuri de siguranta care nu influenteaza intimitatea sau libertatea individiului. La fel sunt si identificarea mai buna a lucratorilor care intretin aeroporturile, sau a situatiilor care forteaza avioanele sa aterizeze pe cel mai apropiat aeroport, si chiar personal inarmat care sa calatoreasca in avion la fiecare zbor. Masurile de securitate care reduc libertatea sunt cel mai des intalnite cand cei care au realizat sistemul nu au luat in calcul siguranta de la bun inceput. Sunt un fel de plasturi, si dovedesc planificarea defectuoasa a securitatii. Cand siguranta este introdusa intr-un sistem, ea poate functiona fara a forta oamenii sa renunte la libertatile lor. Toate investigatiile criminalistice se fac cu vizionarea inregistrarilor camerelor de supraveghere. Versiunea non-tehnologizata este interogarea martorilor. In investigatia referitoare la 9-11, FBI se uita la casetele din aeroporturi, cataloage cu pasagerii liniilor aeriene, registre ale scolilor de zbor, inregistrari economice, etc. Si cu cat examineaza mai bine aceste inregistrari, cu atat mai eficienta va fi investigatia. Exista criminali si teroristi care doar copiaza, fac ce au vazut facandu-se cu succes inaintea lor. La scara larga, acestea sunt actiunile pe care drasticele masuri de siguranta au incercat sa le previna. Dar mai exista si atacatori inteligenti, care descopera moduri noi de actiune. Asta s-a vazut pe 9-11. Costurile sunt mari, dar se poate construi un sistem care sa protejeze impotriva atacurilor similare, insa nu exista garantii pentru eventuale atacuri viitoare diferite. Problema nu este obtinerea de date, ci decizia referitoare la cele care merita analizate si interpretate.

Toata lumea lasa o urma pe masura ce inainteaza in viata, si legea poate dispune cercetarea acelor inregistrari, cu mandat. FBI-ul a descoperit identitatea teroristilor si ultimele luni din viata lor, atunci cand au aflat unde trebuie sa caute. Daca ar fi capitulat si ar fi conchis ca nu stiu cine este vinovat, ar fi putut avea nevoie de mai multe date de supraveghere. Dar nu au facut-o, si nu au. Mai multe date ar putea fi chiar contra-productive. CIA si NSA au fost criticati pentru ca s-au bazat prea mult pe date stricte si insuficient pe inteligenta personalului. Oamenii sunt dispusi sa renunte la libertati in schimbul unor promisiuni vagi de siguranta pentru ca sunt convinsi ca nu au de ales. Ceea ce nu li se spune e ca le pot avea pe ambele, dar ar insemna ca ei sa spuna “nu” cererii de putere a FBI-ului. Introducerea securitatii in sisteme de la inceput, in loc sa i se faca loc, daca se poate, la sfarsit, ar oferi siguranta dorita, in timp ce libertatile civile s-ar pastra.

Evenimentele din 9-11 au demonstrat nevoia Americii de a-si concepe din nou infrastructurile publice pentru securitate. Ignorarea acestei nevoi ar insemna o alta tragedie.

Chişinăul şi Moscova, două capitale bosumflate

Întâi au fost moldovenii. Apoi ruşii. Acestea sunt cele două naţiuni care s-au simţit lezate de acţiunea de reabilitare parţială a Mareşalului Antonescu. Una din motivaţii ar putea fi faptul că hotărârea instanţei române declară legitimă ocuparea de către România a teritoriului Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi a Bucovinei de Nord.

O instanţă românească l-a exonerat pe Mareşalul Antonescu. Ruşii declară că decizia Curţii româneşti este o insultă pentru memoria victimelor celui de-al doilea Război Mondial şi reprezintă o încercare a românilor de a revizui rezultatele războiului. Una din declaraţiile lor oficiale este: “Exonerarea complicităţii naziste, ale cărei crime împotriva civililor în regiunile ocupate de Uniunea Sovietică sunt de neuitat, contrazic esenţa şi logica situaţiei postbelice şi a documentelor finale ale proceselor de la Nürenberg”. Moscova aşteaptă ca instanţa supremă din România să revină asupra deciziei.

Ion Antonescu (1882-1946) a fost conducătorul României în perioada 1940-1944. El a colaborat cu Hitler şi este considerat responsabil pentru moartea a 250.000 de evrei şi a 25.000 de rromi (oare le simte cineva lipsa??). Din ordinul regelui Mihai, Antonescu a fost arestat şi executat în 1946 pentru crime de război.
Decizia de exonerare se bazează şi pe declaraţia Mareşalului Ion Antonescu: “România nu duce o luptă pentru salvarea Europei, ci pentru mântuirea ei însăşi. Victoria ruşilor va duce la pierirea noastră”. Această hotărâre poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În 1948, Departamentul de Stat American a făcut public un document din 23 august 1939, numit “Protocolul secret numarul 3 la Pactul Ribbentrop-Molotov”. Curtea de Apel Bucureşti a luat în considerare acest document în momentul luării deciziei. Protocolul conţinea o ameninţare la adresa României, întrucât Rusia era interesată de ocuparea Basarabiei. Cunoscând toate acestea, condamnarea la moarte a Mareşalului este, evident, nedreaptă.

Ca urmare a arestării lui Antonescu, frontul din România s-a prăbuşit, iar aprox. 130.000 de soldaţi români au fost luaţi prizonieri de Armata Roşie. Majoritatea a fost deportată în Siberia. La scurt timp, ruşii au ocupat România.

Măcar pentru români, firescul dictează să fie mai importanţi 130.000 de conaţionali, decât 25.000 rromi şi 250.000 evrei. Moscova ar face bine să nu se amestece şi acum, în al x-şpelea ceas, în treburile interne ale României. Antonescu îşi merită exonerarea, iar regele Mihai ar trebui să plece fruntea şi să îşi recunoască greşeala. Ordinul “Victoria”, pe care l-a primit direct de la Stalin în 1945, e doar un simbol al umilinţei şi supunerii.