Cum e cu bătrânii

Am constatat că există oameni care mă deranjează, dar pe care nu mă pot supăra. Există anumiţi bătrâni care îţi inspiră o formă ciudată de respect, pe care nu o poţi ocoli şi nu ţi-o poţi explica, dar în acelaşi timp te incomodează ceva la ei. Şi respectul începe să facă loc unui discret sentiment de milă. E trist să vezi „ce ajung oamenii”. Pe unii îi cunosc de când erau mai tineri, de când nu mă deranjau, de când nu aveau insistenţa specifică bătrânilor. Nu aveau ochii umezi şi nu ma făceau să mă intimidez de bătrâneţea lor. Alţii îmi displac din cauza mirosului lor de… lapte. Unii bătrâni miros a lapte. Nu ştiu cum să îi tratez, nu înţeleg de ce îmi e ruşine de privirea unui cerşetor care tace… Cei care cerşesc discret mă îndepărtează prin atitudinea blazată. Cei care nu o fac, dar arată ca şi cum ar avea nevoie, mă intimidează. Cei care cer în mod evident şi sonor îmi provoacă repulsie. Din toate aceste motive, nu prea dau bani cerşetorilor. Momentele în care pot să le ofer ceva sunt acelea în care reuşesc să trec peste jena pe care o simt când întind un ban unui cerşetor tacut, cu ochi roşii şi mâna ridată şi mă rog să nu mă atingă când le pun moneda în palmă. Cerşetorii mă fac să-mi fie ruşine de mine, nu neapărat să am un sentiment de vină pentru ce am (foarte puţine din lucrurile pe care le am sunt câştigate de mine). Senzaţia de policlinică. Bătrânii care stau pe hol, înghesuiţi pe o băncuţă, care se uită rece sau care încep discuţii interminabile despre „de ce era bun Ceauşescu”. De ce atâţia bătrâni trăiesc în mizerie şi se complac în ea? Pe unii îi vezi că au renunţat la demnitate şi îi ocoleşti instinctiv. Când nu ai cum, încerci măcar să le eviţi privirea. Şi stai în picioare, ca ultimul condamnat la tinereţe, când în jurul tău bătrâneţea îşi etalează rănile cu mândrie. Singurul lucru pe care îl mai poţi face e să te rogi să nu traieşti cât au trăit ei, ca să nu stârneşti şi tu, altcuiva, aceleaşi sentimente. Nu e aşa că ţi-e jenă să-i spui unui bătrân că ai salariu „n” milioane, când el mărturiseşte umil că din pensia de 200 RON economiseşte pentru propria înmormântare?