În urmă cu câteva luni a murit un unchi al meu. Leucemie, fără alte detalii. Am ajuns acasă, în aceeaşi zi, şi am aflat că o vecină din blocul de vis-a-vis s-a sinucis sărind de la balcon. Seara am povestit câtorva prieteni ce s-a întamplat, uitând să mai menţionez şi leucemia. Adică spun „azi a murit un unchi, şi o vecina s-a aruncat de la balcon”. Ce m-a frapat a fost atitudinea tuturor. Am menţionat un unchi (a se citi „familie”) şi o vecină. Întrebarea care a plecat de pe buzele tuturor a fost: „vaaai, săraca femeie, dar ce-a avut??”. Adică ea a avut ceva? Pitici pe creier, isterie acută, ce-ar fi putut avea?? A lăsat în urmă un copil de 17 ani, traumatizat, propriul ei fiu; pentru că a găsit de cuviinţă să sară chiar pe gardul blocului (pagubă administrativă), a mai lăsat şi o imensă baltă de sânge, şi bucăţele de oase pe asfalt, plus o zonă ocolită mult timp chiar şi după curăţare. Şi alţii copii traumatizaţi (ai vecinilor), care au văzut-o în „admirabila” stare. Din punctul meu de vedere, sinuciderea ca spectacol e condamnabilă. Pot înţelege nevoia cuiva de a-şi curma viaţa, dar nu pot înţelege de ce trebuia să facă din asta un act atât de public. Se putea spânzura în baie, putea înghiţi un pumn de somnifere, etc. Metode care ar fi lăsat sinuciderea ceea ce ar fi trebuit să fie de la început: un act personal, care să nu oripileze oameni ce nu au cerut implicarea.
În mod firesc, toţi unchii mor, aşa că nimeni nu s-a sinchisit să întrebe şi ce a avut el.
Din nou, femeia a ieşit la rampă. Chiar şi după moarte, a rămas răsfăţată. „Biata de ea, sărăcuţa, etc”. Bărbatul, bolnav şi tăcut, doar a murit. La urma urmei, nimic special. Nici măcar nu merita să întrebe cineva „ce a avut el?”. Se presupune că el a murit aşa… fără probleme. „S-a întâmplat, pur şi simplu”. Pentru că nu s-a sinucis, nici nu prezintă interes motivul morţii lui.
Ea a murit, el a murit. Cu toate astea, ea a câştigat. Te face să te întrebi dacă decenţa mai e apreciată, sau trebuie să faci un ultim gest de „adio” care să îţi garanteze permanentizarea imaginii în rândul celor care te-au cunoscut.
Theodoridis 